Proverbia que dicuntur

super natura feminarum

fol. 110r

______________________________________________________________________________

145.

DEu, con strania natura     en le femene truouo!

Qualora soura pensome,     stratuto me comouo;

No la ueço en lione,     en liupardo ne'n louo,

Ne anc en li auseli,     quand illi sta en lo couo.

146.

POné ment a le bestie:     no se lasa courire,

Dapoi q'ele son plene,     ben lo podé uedere.

Auanti se lo mascolo     la uol unca sagire,

Ferlo de li pei e mordelo     e briga de fuçire.

147.

MAi ço no fai le femene,     anc abia fant en uentre;

De dieu n'a ponto cura     ni uergonça niente.

Enlora uol qe l'homo     plui li bata lo uentre;

En soa fulia se pensa,     no lo saurá la çente.

148.

ALtro pensal beuolco,     et altro pensal bo;

Questa parola uada     oimai, com ela po.

Tal hom cre auer fiiolo,     q'el non e miga so,

Ne çamai la soa oura     no nde çoá ni fo.

149.

DEu, quanti fa a li omini     diuersi scaltrimenti!

L'amor q'ele li porta,     no li pasa li denti;

Ke mile uolte al çorno     ele se mua talenti,

No sen po enfiare     amisi ne parenti.

150.

FEmene fai fiioli     pur de cotanti misi,

De quanti uol far credere     a li loro barbisi.

Asai ueço e conosco,     de li qual faço risi,

Qe cre uestir scarlato     e ueste drapi grisi.